În ziua de azi, în care ritmul fiecărei acțiuni, al muzicii, al bucătăriei și, de fapt al oricărui alt domeniu, este tot mai alert și totul se mișcă la ordinul regelui „Consum“, am îndrăznit să îmi închipui că putem recrea tihna și spiritul boem al anilor 20-30 ai secolului trecut.
Animat de gândul ăsta am creat asocierile culinare ale celui de al treilea eveniment Brânzeturi cum se … cuVin.
Vinurile de Sâmburești, deși au o istorie cu mult mai veche, mi-au părut a fi expresia lichidă a spiritului acelor vremuri.
Locația evenimentului, restaurantul Casa Ghincea, cu aerul sau ușor retro, nu a făcut decât să completeze o imagine deja formată în imaginația mea.
Dincolo de imagine și imaginație, am asociat vinul cu brânzeturile de la Delaco după cum urmează:
Chardonnay – Camembert
Bavaria Blu – Rose
Cașcaval afumat – Pinot Noir
Grana Padano – Fetească Neagră
Edelpilz – Cabernet Sauvignon
Nonconformismul tipic perioadei de care vorbeam anterior m-a îndemnat să nu respect ordinea prezentării și să le prezint în ordinea preferințelor personale.
Enescu și Maruca
Culoare roșie, intensă, cu nuanțe de rubin, aroma de coacăze negre, cu miros fin, gust de mure și prune uscate și nuanțe de condimente, echilibrat, consistent și viguros – iată descrierea vinului românesc ce se poate mândri că poate depăși franțuzescul Cabernet Sauvingnon. Sorbiți pe îndelete un pahar de Fetească neagră și ascultați Rapsodia Română nr. 1 și o sa fiți de acord cu mine: Feteasca Neagră seamănă cu George Enescu.
Grana Padano, brânza tare de o culoare galben pai, cu o coajă dură, aromă intensă, textură granulară și gust dulceag, vag sărat și ușor picant nu poate fi decât Maruca Cantacuzino – prințesa iubită de Enescu până la moarte și căreia îi dedică singura lui operă – Oedip.
Simfonia de gusturi și arome pe care o oferă asocierea vinului tipic românesc cu aristocrata brânză de sorginte italiană am completat-o cu un fir de ulei de masline și piper verde zdrobit în mojar.
Brâncuși și Domnișoara Pogany
Vin bărbatesc, corpolent, echilibrat, cu tanini complecsi, astringent, cu nuanțe de cireșe negre și fructe de pădure, Cabernet-ul Sauvingnon, vin prin excelență franțuzesc, a găsit în România o a doua patrie tot așa cum Brâncuși a ales Franța.
Gustul picant, cremos, intens și sărat, fără urmă de gust de ciuperci al Edelpilz-ului, deși denumirea înseamnă „ciuperci nobile“, mă duce cu gândul la Margit Pogany.
La fel ca iubirea dintre Brâncuși și domnișoara Pogany, rezultatul asocierii culinare este unul sublim, aproape de perfecțiune.
Coco Chanel și Arthur Capel
Așa cum Coco Chanel a dominat vreme îndelungată lumea modei, tot așa și Chardonnay-ul a fost și este regele vinurilor albe. Culoarea sa luminoasă, veselă, aromele suave, de vanilie și flori, spiritul impetuos, textura cremoasă și catifelată amintesc de creațiile glamour semnate Chanel.
Gustul subtil, cu arome de nucă și ciuperci al brânzei pare sa fi fost creat special pentru a însoți și susține acest vin. Dar tot așa a procedat și Arthur Capel cu Coco: i-a oferit sprijin în primii ani de carieră.
Chardonnay-ul reușește să se impună în fața Camembert-ului, pe care îl domină, îl supune fără al eclipsa, imprimându-i un aer tineresc și vivace iar acesta își oferă galant brațul, conferind prestanță asocierii dintre vin și brânză.
Gary Cooper dansează cu Marlene Dietrich
Fermecător și manierat, cuceritor dar în același timp rezervat, Roze-ul de Sâmburești, cu gustul său de cireșe, fragi și coacăze, amintește de perioada de aur a filmului mut, în care Gary Cooper a devenit imaginea eroului american.
Brânza fină, cremoasă, din lapte proaspăt, cu puțin mucegai albastru, totul finisat cu o coajă fină de mucegai alb dezvăluie un gust „exotic“ similar cumva imaginii Îngerului albastru – Marlene Dietrich.
Întâlnirea dintre cei doi dă naștere unei capodopere cinematografice – Marroco. În aceeași manieră, asocierea dintre Roze și Bavaria Blu încântă ochii cu o bogăție de nuanțe de la alb la galben pal și de la roz la albastru, dar și gustul, cu aromele de fructe ale vinului și notele picante ale brânzei.
Édith Piaf și Marcel Cerdan
Plăcut, suav, cu arome de fructe, complex, capricios, intens, elegant – Pinot Noir este vinul ce pare că a copiat personalitatea Vrăbiuței – Édith Piaf.
Departe de complexitatea brânzeturilor celebre, cașcavalul afumat surprinde prin intensitatea gustului, ușor picant, cu aromă intensă de fum. Nu vi se pare că seamănă cu Marcel Cerdan ? Care Marcel ? Cel mai mare boxeur francez. Care era tot așa de francez cât este cașcavalul de italian căci era născut în Algeria Franceză și tot acolo a învățat să boxeze.
Oricât păreau de diferiți, iubirea lor a rămas eternă – Édith i-a dedicat Hymne à l’amour. Pairingul dintre Pinot Noir și Cașcavalul afumat subliniază aproape perfect nota picantă și aroma de fum a cașcavalului, întâmpinându-l cu arome de cireșe și coacăze, dovedindu-și versatilitatea și suplețea.
Ce am putea adăuga ? Probabil că Louis Armstrong cântând la trompetă ar fi completat perfect o seară plăcută, petrecută alături de oameni minunați.